Aluaturi dulci/foietajeDulciuri

Gogosi la cuptor

Gogosi la cuptor

Gogosi la cuptor umplute cu dulceata de visine, un deliciu. Daca fata a zis ca imi da nota 10, atunci ma declar multumita. Sunt diferite ca textura de cele prajite, insa sunt delicioase. Crusta de zahar in care sunt imbracate este crocanta, iar dulceata acrisoara le face si mai delicioase. Se pot lasa si simple, fara dulceata, insa aceasta le da un gust acrisor.

Cateva sfaturi!

  • Aluatul se intinde in foi de aproximativ 1 cm grosime, nu le lasam prea subtiri.
  • Gogosile nu sunt goale in interior, sunt pline de aluat pufos si delicios.
  • Se coc foarte repede, in 12 minute au fost perfect rumenite.
  • Se pot umple cu orice gem sau dulceata aveti la indemana. Se poate folosi chiar ciocolata, gen Nutella sau Finetti.
  • Imediat ce scoatem gogosile din cuptor le dam prin apa fierbinte amestecata cu esenta si le dam prin zahar. Astfel se formeaza o crusta crocanta de zahar deasupra gogosilor.
  • Din aceasta compozitie mi-au iesit 16 gogosi.
  • Reteta usoara si mai sanatoasa. Gogosile la cuptor se prepara usor si evitam astfel prajirea acestora in baie de ulei.

Ingrediente:

  • 140 ml lapte caldut
  • 1 ou
  • 50 gr zahar
  • 20 gr unt moale
  • 340 gr faina
  • 15 gr drojdie proaspata
  • esenta de vanilie
  • un praf de sare
  • + 2 linguri de zahar pudra amestecat cu 2 linguri de zahar tos pentru crusta 
  •  + 1 cana de apa fierbinte si o lingurita de esenta de vanilie 
  • + dulceata

Cum preparam gogosile la cuptor

1.Mai intai incalzim laptele impreuna cu zaharul si dizolvam drojdia in el. Adaugam oul si untul moale si amestceam cu telul. Adaugam faina, un praf de sare si esenta de vanilie si framantam un aluat moale, dar nelipicios. Lasam aluatul la dospit timp de 1 ora sau cat este necesar pentru a-si dubla volumul.

2.Intindem aluatul in foi cu grosime  de aproximativ un centimetru si decupam cercuri cu ajutorul unui decupator sau al unui pahar. Punem gogosile in tava tapetata cu hartie de copt si le lasam inca 20 de minute la dospit in loc caldut si acoperite cu un prosop de bucatarie.

3.Ungem gogosile cu lapte si le coacem in cuptorul preincalzit la 200 de grade. In 12 minute au fost gata, perfect rumenite.

4.Lasam 2 minute gogosile sa se racoreasca si sa nu ne arda la degete, apoi le dam printr-un amestec facut dintr-o cana de apa fierbinte si o lingurita de esenta.  Este suficient doar sa le introducem 1 secunde pe fiecare parte apoi le dam prin amestecul de zahar pudra cu zahar tos si le punem pe platou. In cateva minute zaharul se va intari, va deveni crocant.

5.Cu coada rotunda a unei linguri de lemn am gaurit gogosile si le-am umplut cu dulceata cu ajutorul unui pos  cu gura larga( punga de unica folosinta am avut). Pofta buna! La noi s-au servit imediat, caldute. Sunt delicioase!

Va recomand si gogosi berlineze cu crema de vanilie.

Rahela

Bine ai venit in bucataria mea virtuala! Sunt Rahela, autorul blogului Farfuria cu gust si va propun retete simple traditionale, dar si retete din bucatria internationala adaptate gustului nostru.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Check Also
Close
Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker