Rulada cu gem de zmeura si ciocolata
Rulada cu gem de zmeura si ciocolata
Rulada cu gem de zmeura si ciocolata se face cat ai bate din palme si este mai mult decat delicioasa! In 15 minutes este gata, iar in 20 dispare in totalitate din farfurie! Pana la ultima feliuta! Veti vedea 🙂 La noi are foarte mare efect mai ales atunci cand se anunta musafiri, imiediat face mami o rulada.
Ingrediente:
- 4 oua
- 4 linguri de zahar
- 4 linguri de faina
- 1 borcan de gem de zmeura
- 150 g ciocolata+ 2 linguri de lapte
- 40 g ciocolata alba+ 1 lingura de lapte
Se mixeaza albusurile spuma. Se adauga treptat cate o lingura de zahar si se mixeaza pana cand devine o spuma tare.
Galbenusurile se mixeaza 1-2 minute.
Se adauga galbenusurile peste albusurile batute spuma si se amesteca usor cu o lingura de lemn. Se adauga pe rand cele 4 linguri de faina si se incorporeaza usor.
Se toarna compozitia intr-o tava dreptunghiulara ( nu rotunda) tapetata cu hartie de copt si se da la cuptorul preincalzit la 200 de gradeC, timp de 10-15 minute. Nu trebuie sa se rumeneasca pentru ca va deveni casanta si nu o veti putea rula.
Se umezeste un prosop pe care se pune rulada cu fata in jos si se desprinde hartia de copt. Se pune gemul pe toata suprafata ruladei si se ruleaza.
Ciocolata se topeste impreuna cu laptele la microunde cateva secunde sau pe baie de aburi.
Se toarna toata ciocolata peste rulada. Ciocolata alba la fel se topeste si se fac cu ajutorul unui pos si al unui dui dungi pe toata rulada.
Se portioneaza si se serveste cu mare pofta!
O sa va las in continuare si o reteta de rulada sarata care se afla in topul cautarilor pe acest blog culinar: https://farfuria-cu-gust.ro/rulada-din-carne-tocata/