Salata aperitiv cu piept de pui
Salata aperitiv cu piept de pui
Salata aperitiv cu piept de pui este cea mai buna salata cu piept de pui si maioneza. Eu am pus-o in cosulete aperitiv facute din aluat foietaj de casa dupa aceasta reteta – ALUAT FOIETAJ , am taiat patrate pe care le-am copt pe spatele formelor pentru briose, dar merg facute si cu aluat foietaj cumparat din comert, sau in cosulete cumparate. Bineinteles ca salata se poate consuma si fara cosuletele aperitiv, doar cu paine sau alaturi de alte aperitive. Este o salata care se prepara foarte usor si din putine ingrediente, insa este extrem de gustoasa. Poate fi o salata festiva, in functie de prezentarea fiecaruia sau se poate consuma la o masa obisnuita in familie.
Ingrediente:
- 2 buc. piept de pui
- 8-10 castraveti murati
- 1 ceapa
- 4-5 linguri de maioneza
- 1 lingurita de mustar
- sare
- oregano
Mod de preparare.
1.Fierbem pieptul de pui, apoi il tocam cubulete mici.
2. Tocam catravetii murati cubulete la fel de mici ca si pieptul de pui. La fel de marunt tocam si ceapa.
3. Maioneza o amestecam cu mustarul.
4. Amestecam pieptul de pui cu muraturile, ceapa si maioneza, adaugam sare si oregano dupa gust. Asta-i tot! Pofta buna!
Daca alegeti sa faceti cosuletele din aluat foietaj, acestea sunt de mare efect, vor fi foarte apreciate de musafiri.