Bomboane simple din blat de tort
Bomboane simple din blat de tort
Bomboane simple din blat de tort faci atunci cand doresti sa faci Cake Pops, dar ai tai le iubesc si fara ciocolata. Doream sa le imbrac in ciocolata, mai facusem in trecut si stiam ca le plac alor mei, insa cand le-au gustat, au zis: ” nu, sunt atat de bune asa ca nu are rost sa mai muncesti . ” Asa ca le-am lasat neglazurate. Intr-adevar, sunt delicioase si asa, au avut dreptate.
Procesul de preparare este simplu: se face un blat de tort, se adauga gem, orice gem avem la indemana si se formeaza bomboane care se dau prin ciocolata. Simplu, nu? Insa, pentru adevaratele Cake pops, aveam nevoie de bete pentru acadele. Asta sunt la origine Cake pops: acadele pentru tort imbracate in ciocolata.
Va las reteta bomboanelor Cake Pops imbracate in ciocolata aici.
Sfaturi!
- Este indicat ca blatul de pandispan sa se sfaramiteza dupa ce se raceste foarte bine. Eu am facut un blat de tort umed si pe acela l-am sfaramitat. Pot sa spun ca a fost cea mai buna alegere.
- Eu am folosit gem de caise din comert, insa puteti folosi orice tip de gem sau creme.
- Pentru glazura de ciocolata topim ciocolata cu 1 lingura de ulei.
Ingrediente blat:
- 4 oua
- 180 g faina
- 200 g zahar
- 90 ml apa fierbinte
- 6o ml ulei
- 4 linguri de cacao
- 1 plic de praf de copt
- + aprox. 1 borcan mic de gem
Mod de preparare Bomboane simple din blat de tort
1. Pregatim mai intai blatul. Separam albusurile de galbenusuri( ouale trebuie sa fie la temperatura camerei, nu de la frigider). Mixam albusurile spuma cu jumatate din zahar. Galbenusurile le mixam bine cu restul de zahar. Adaugam treptat si uleiul si mixam.
2.Cacao o amestecam bine cu apa fierbinte sa nu ramana cocoloase si o turnam usor peste galbenusuri. Mixam sa se integreze bine. Adaugam apoi tot peste galbenusuri si faina cu praful de copt si mixam. Rezulta o compozitie groasa. Luam aceasta compozitie cu lingura si o punem peste albusuri. Amestecam usor cu o lingura de lemn pana cand se integreaza perfect.
3.Tapetam tava cu hartie de copt si putem coace pentru 25 de minute la 200 de grade. Lasam apoi blatul la racit.
4.Sfaramitam usor cu mana blatul intr-un bol incapator. Adaugam gem si amestecam bine. Formam bomboanele pe care le asezam pe hartie de copt si le glazuram, in functie de preferinta. Pofta buna!