De la cetatea Raşnov la Dino Parc – sau cum poţi face un copil fericit
De la cetatea Raşnov la Dino Parc – sau cum poţi face un copil fericit
De mult timp ȋmi doream sa ajungem ȋn zona Bran-Raşnov si, deşi a fost un weekend ploios, copilul nostru a fost cel mai fericit.
Traseu şi cazare
Venind dinspre Piteşti, ȋn drumul nostru ne-am oprit pentru o scurtă vizită la Mausoleul de la Mateiaş, aflat la ieşirea din Câmpulung Muscel.
Ne-am cazat la Casa din Bran – o pensiune de trei stele cu lift, camere mari, aerisite şi extreme de curate. Am ales această pensiune datorită condiţiilor de cazare, dar şi datorită faptului că primesc tichete de vacanţă. Am ales cazare cu demipensiune, iar micul dejun pot spune ca este foarte variat şi gustos. În plus, pensiunea se află ȋn apropierea Castelului Bran, care se poate vedea chiar si din curtea interioara a pensiunii.
Raşnov şi Dino Parc
Fiind relativ aproape Bran de Raşnov, la doar 13 km distanţă, ne-am rezervat o zi pentru celebrul parc adorat de copii, dar am cautat-o şi pe Elsa prin cetatea Raşnov( fetiţa noastră credea că se află ascunsă ȋn cetate). Se pare că a fost plecată spre regatul de gheaţă căci ne-a fost imposibil să o găsim. Iar datorită timpului ploios, nici panorama mult dorită asupra oraşului nu am avut. Cetatea Raşnov este unul dintre cele mai frumoase şi mai vizitate monumente din judeţul Braşov. Intrarea ȋn cetate se face contra unei sume de 10 lei/ adult şi 5 lei/copil.
Însă atracţia zilei a fost Dino Parc – cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, un traseu cu 100 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific, locuri de joacă pentru copii, căsuțe în arbori, un cinematograf 9D , trasee de aventură, expoziții unicat și multe alte zone interactive. În ultimul an, Dino Parc Râșnov a reprodus în premieră în mărime naturală cel mai mare animal zburător (pterozaur) din lume. Am petrecut aici 4-5 ore şi nici nu ştiu când au trecut.
Preţul unui bilet de intrare este 28 de lei/ adult şi 22 de lei copil mai mare de 3 ani.
Daca aveţi copii, nu ezitaţi să alegeţi această zonă pentru un weekend, cu siguranţă vor avea de ȋnvăţat şi vor fi plăcut impresionaţi şi captivaţi.