
Chiftele cu oua de prepelita
Chiftele cu oua de prepelita sunt foarte gustoase, satioase si de mare efect. Am gasit ideea pe site-ul Laurei Adamache si cum aveam si eu oua de prepelita in frigider am si trecut la treaba. Le-au placut tare mult alor mei. Ou cu surpriza i-a zis cea mica 🙂
Bine de stiut
- Ouale de prepelita le fierbem inainte. Ouale de prepelita trebuie lasate la fiert 4 minute din momentul in care apa incepe sa clocoteasca. Eu am facut proba astfel: am scos un ou, l-am curata de coaja si l-am taiat in doua. Era fiert perfect.
- Compozitia de carne este cea clasica pentru chiftele.
- Chiftelele se prajesc in ulei incins.
Ingrediente:
- 15-16 oua de prepelita
- 400 gr carne de porc tocata
- 1 ceapa mare
- 1 cartof mare
- 2 oua
- patrunjel verde
- sare
- piper
- ardei boia
- usturoi granulat sau 1 catel de usturoi
- 2 linguri de faina + 4 linguri de pesmet pentru rostogolit chiftelutele
Cum preparam Chiftele cu oua de prepelita
1.Mai intai fierbem ouale de prepelita. Eu le-am fiert 4 minute din momentul in care apa clocoteste. Le-am curatat de coaja sub jetul de apa rece de la robinet si le-am lasat deoparte.
2.Am preparat apoi compozitia pentru chiftele. Am pus carnea intr-un bol, am adaugat ceapa tocata marunt si cartoful dat pe razatoarea cu ochiuri mici si stors bine de tot de zeama. Adaugam ouale, patrunjel verde tocat marunt, sare, piper, usturoi granulat si ardei boia si amestecam bine compozitia.
3.Punem o tigaie cu ulei la incins si in momentul in care uleiul este incins putem adauga chiftelute. Pentru chiftelute punem cate o lingura de carne, adaugam oul in mijlocul acesteia avand grija sa il acoperim cu carne pe toate partile.
Dam chifteluta astfel formata prin amestec de pesmet cu faina si o prajim in uleiul incins.
Aceste chiftelute fiind umplute cu oua sunt mai mari decat clasicele chiftelute.
Pofta buna!