Salata de fasole verde cu maioneza
Salata de fasole verde cu maioneza este una dintre cele mai gustoase salate cu un gust deosebit si rafinat. De fapt, imi plac salatele cu usturoi si maioneza, iar aceasta este in topul preferintelor noastre. Anul acesta am avut recolta bogata de fasole verde la tara si mi-am facut si provizii pentru iarna. Aceasta salata se poate prepara fie cu pastai proaspete, fie cu fasole verde congelata.
Bine de stiut!
- Fasolea verde necesita fierbere. Incercati sa o taiati cat mai marunt.
- Proapata sau congelata. Aceasta salata este gustoasa si cu fasole verde proaspata, dar la fel de gustoasa este si cu fasole congelata. Inainte de a congela fasolea verde nu este nevoie sa o oparim, o congelam in stare cruda.
- Scurgere. Dupa fierbere scurgem foarte bine fasolea verde.
- Maioneza. La salate imi place sa folosesc maioneza din comert, aceasta fiind mai light, insa acest lucru nu este o regula, uneori folosesc maioneza facuta acasa din galbenus de ou fiert, galbenus crud si ulei de floarea soarelui.
Ingrediente:
- aprox.400 gr fasole verde
- 4-5 catei de usturoi
- 100-130 gr masioneza
- sare
- patrunjel verde
Cum preparam salata de fasole verde cu maioneza
- Mai intai curatam pastaile de fasole, le taiem capetele, apoi le taiem marunt si le punem la fiert. Nu este nevoie de mult timp de fierbere, pastaile fierb usor.
- Scurgem apa in care au fiert pasteile de faole si le lasam la scurs si la racit intr-o strecuratoare. Acest proces dureaza mai mult.
- Amestecam fasolea fiarta si scursa bine de apa cu maioneza si usturoi pisat, adaugam sare si patrunjel verde. Simplu, nu-i asa? Pofta buna! Sper ca va place si voua salata propusa de noi.
Va recomand si salata de ciuperci, o alta salata cu maioneza si usturoi, gustoasa si festiva.