Rulada turnata cu mere
Rulada turnata cu mere
Rulada turnata cu mere este un desert simplu si delicios. Aceasta prajitura fina imbina aroma proaspata a merelor cu textura pufoasa a aluatului, creand un desert care poate fi servit la orice ocazie, fie ca este o masa de familie sau o intalnire festiva. Imi place foarte mult ca se prepara foarte usor, intr-un timp foarte scurt si este pe placul intregii familii.
Cateva sfaturi!
- Mere. Merele nu necesita decojire si nici calire, insa depinde de preferintele fiecaruia. Eu le-am folosit crude.
- Am folosit o tava cu dimensiunile 24/32 cm.
- Rulada se rastoarna pe un prosop umed imediat ce o scoatem din cuptor, o rulam si o lasam asa pana cand se raceste. Avem grija sa o rasturnam cu merele in sus.
- Pastrare. Daca ne ramane pana a doua zi, acoperim rulada cu folie alimentara.
Ingrediente:
- 3 mere mari
- 4 oua
- 4 linguri cu zahar
- 4 linguri cu varf cu faina
- 1/2 lingurita scortisoara
- optional: esenta de rom
- zahar pudra pentru
Cum preparam Rulada turnata cu mere
1.Mai intai taiem merele cuburi, fara a fi nevoie sa le decojim, insa asta tine de preferinta fiecaruia.
2.Tapetam o tava cu hartie de copt si adaugam merele, deasupra acestora adaugam scortisoara.
3.Mixam albusurile spuma, apoi adaugam treptat zaharul si continuam sa mixam pana cand albusurile devin o spuma densa si stabila. adaugam galbenusurile, apoi faina si esenta si le incorporam usor cu o spatula.
4.Nivelam compozitia peste mere si dam rulada timp de 18-20 de minute la cuptorul preincalzit la 180 de grade.
5.Umezim un prosop de bucutarie si rasturam rulada deasupra prosopului avand grija ca partea cu merele sa fie in sus. Rulam si lasam rulada infasurata in prosop pana cand se raceste. Pudram cu zahar pudra si portionam. Pofta buna!
Va recomand si rulada cu gem si ciocolata. Este la fel de simplu de preparat si la fel de buna.