Biscuiti frantuzesti din albusuri „Langues de chat”
Biscuiti frantuzesti din albusuri „Langues de chat”
Biscuiti frantuzesti din albusuri „Langues de chat” sunt biscuiti crocanti si deliciosi facuti dupa o reteta frantuzeasca. Din aceasta compozitie ies aproximativ 100 de biscuiti, iar timpul de coacere este foarte mic, aproximativ 10-12 minute ( pana cand marginile biscuitilor se auresc). 3 tavi de biscuiti am copt. Iar de pastrat. se pastreaza foarte bine ca si alti biscuiti, in cutii metalice ermetic inchise.
Ingrediente:
- 4 albusuri de ou ( aproximativ 140 de grame)
- 250 g margarina Unirea
- 200 g zahar pudra
- 250 g faina
- esenta de vanilie.
Mod de preparare biscuiti frantuzesti ” Langues de chat”.
1. Mixam margarina moale cu zaharul pudra timp de 2-3 minute.
2. Adaugam albusurile de ou si mai mixam inca 2-3 minute.
3. Adaugam faina si esenta si amestecam cu o spatula.
4. Cu un pos subtire sau cu o punga cu varful taiat facem bastonase subtiri de aprox.5-7 cm direct in tava tapetata cu hartie de copt. La coacere, bastonasele se latesc.
5. Coacem biscuitii la cuptorul preincalzit la 200 de grade pentru 10-12 minute. Imediat ii scoatem cu o spatula. Sunt moi cat sunt calzi, dar devin crocanti cand se racesc.
Se pastreaza in cutii metalice ermetic inchise. Cu acesti biscuiti puteti face diverse prajituri sau torturi.
O alta reteta de biscuiti, de data asta facuti dupa o reteta romaneasca este cea de biscuiti fragezi cu untura.