Ciorba de fasole cu costita afumata

Ciorba de fasole cu costita afumata
Ciorba de fasole cu costita afumata este preferata sotului meu. Dupa spusele lui, eu fac cea mai buna ciorba de fasole. Secretul meu este faptul ca adaug cimbru si afumatura, bineanteles, dar si faptul ca prajesc ceapa. Voi o preparati la fel? Aveti anumite secrete sa o faceti cat mai gustoasa?
Ingrediente:
- 350 g boabe de fasole
- 500 g costita/ scarita afumata
- 2 cepe
- 1 ardei gras/ capia
- 2 linguri pasta de tomate
- sare
- 1 lingurita de cimbru uscat
- leustean sau frunze de telina verzi si marar verde
Mod de preparare.
1.Mai intai dam intr- un clocot fasolea. Scurgem apa, adaugam alta proaspata si punem din nou la fiert.
2.Intre timp calim usor costita afumata. In acelasi ulei, dupa ce scoatem costita, adaugam ceapa tocata marunt si o calim. Adaugam pasta de tomate,o ceasca de apa si mai lasam 2 minute pe foc.
3.Adaugam ceapa calita si costita peste fasole, adaugam si cimbrul acum. Mai adaugam apa daca mai este nevoie, acoperim cratita cu un capac si lasam la fiert 40-45 de minute sau cat este nevoie pentru a fierbe bine boabele de fasole.
4.La final adaugam verdetata. Eu am combinat frunze de leustean cu frunze de marar pentru un plus de gust. Dar cel care da cu adevarat gustul acestei ciorbe este cimbrul.
Pofta buna!
La desert va ofer un chec ciocolatos 🙂
O alta ciorba foarte gustoasa tot cu costita afumata, este aceasta cu cartofi si afumatura.
Iar toata categoria de ciorbe, noi fiind mari iubitori, o gasiti aici – https://farfuria-cu-gust.ro/ciorba-cu-costita-afumata/
One Comment