DulciuriPrajituri/torturi

Prajitura Puf cu sos de ciocolata

Prajitura Puf cu sos de ciocolata

Prajitura Puf cu sos de ciocolata este una dintre cele mai savuroase prajituri de casa. Este o prajitura pufoasa, de aici si numele, iar sosul de ciocolata este dulce- amarui, consistent si delicios. Reteta sosului de ciocolata este foarte veche, o facea mama in copilarie si o folosea pentru eclere, la pandispanuri sau pentru a acoperi torturile.  Fiind o ciocolata amaruie, in copilarie nu prea o iubeam, insa acum o ador.

Bine de stiut!

  • Sosul de ciocolata se ingroasa cand se raceste, insa se subtiaza la loc daca il punem 1-2 minute pe foc.
  • Am copt blatul pentru prajitura intr-un vas de yenna cu dimensiunile 19/24 de cm.
  • Reteta usoara. Aceasta prajitura se prepara foarte usor. Facem un blat de pandispan ce il acoperim cu sos de ciocolata de casa. In schimb, este foarte buna.

Ingrediente pandispan:

  • 4 oua
  • 6 linguri de zahar
  • 4 linguri de ulei
  • 5 linguri cu varf de faina
  • 1 plic de praf de copt
  • esenta de  rom 

Ingrediente ciocolata :

  • 150 ml apa
  • 150 gr zahar
  • 100 g unt
  • 4 linguri cu cacao
  • esenta de rom
  • + nuca si nuca de cocos pentru ornat

Cum preparam Prajitura Puf cu sos de ciocolata

1.Mai intai pregatim blatul. Mixam albusurile spuma cu 4 linguri de zahar.

2.Mixam galbenusurile cu 2 linguri de zahar, apoi adaugam uleiul si mai mixam cateva secunde sa il incorporam bine. Adaugam compozitia de galbenusuri peste albusuri si le incorporam usor cu o spatula.

3.Adaugam faina, praful de copt si esenta si amestecam usor cu spatula.

4.Tapetam un vas de yenna( sau o tava) cu hartie de copt, turnam compozitia si o dam la cuptorul preincalzit la 200 de grade timp de 25-30 de minute sau pana cand trece testul cu scobitoarea.

5.Rasturnam prajitura pe un platou si o lasam la racit.

6. Intre timp, facem ciocolata. Punem apa cu zaharul la fiert timp de 18-20 minute pana cand incepe sa se ingroase. Adaugam untul, iar cand si acesta se topeste, adaugam cacao. Amestecam bine cu un tel si mai lasam pe foc inca 4-5 minute la foc mic. La final adaugam esenta de rom si lasam 6-7 minute ciocolata la racorit.

7. Portionam prajitura, adaugam sos de ciocolata pe fiecarea portie si presaram nuca de cocos sau nuca maruntita. Pofta buna!

Rahela

Bine ai venit in bucataria mea virtuala! Sunt Rahela, autorul blogului Farfuria cu gust si va propun retete simple traditionale, dar si retete din bucatria internationala adaptate gustului nostru.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Check Also
Close
Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker